PLATA TAXELOR ÎN PERIOADA EXAMENELOR

Dragi studenți

  • Pentru buna desfășurare a examenelor, vă reamintim că participarea la acestea este condiționată de plata ratelor din taxa de școlarizare, conform contractului. (pentru sesiunea de iarnă este obligatorie plata primelor 3 rate, pentru sesiunea de vară este obligatorie plata integrală a ratelor)
    ♦ Atragem atenția asupra faptului că neplata taxelor de studii și a penalităților de întârziere duce la neincluderea studenților în situațiile școlare curente (ex. Cataloage de examen).
  • Plata taxelor în perioada examenelor (rate, restanțe, taxa reexaminare, etc) se efectuează cu minim 4 zile lucrătoare înainte de  data examenului.
  • Plățile  se efectuează la casieria Universității, sau prin virament bancar, în contul Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș RO78BTRLRONCRT030564100D deschis la Banca Transilvania, cu minim 4 zile lucrătoare înainte de  termen.
  • Studenții Facultății de Medicină, își vor achita taxele prin virament bancar, în contul precizat în cererea de înscriere anuală.

♦ Program casierie (cam B.03)
Luni, miercuri, joi, vineri 8.00-14.00
MARȚI 12.00-18.00

♦ Program secretariat facultăți (cam B.07)
Luni, miercuri, joi, vineri 8.00-14.00
MARȚI 8.00-18.00

Vezi: PLANIFICAREA EXAMENELOR ↵


EDUCATIONAL OFFER  ›

 Admission   »

 

The “Dimitrie Cantemir” University of Târgu Mureș has been awarded the “Degree of Confidence” rating following the institutional evaluation conducted by ARACIS – the Romanian Agency for Quality Assurance in Higher Education, on September 5, 2025.
If you aspire to earn a Bachelor’s degree in Dental Medicine, Law, Economics, Psychology, or Tourism Geography, we look forward to welcoming you to our academic community!